Bine ați venit pe epalinca.ro
,,Sufletul Fructului, va fi, Fructul Sufletului”
Marca Zekulhyda
Scurtă Introducere
Povestea și producerea pălincii are o datină îndelungată pe Valea Ierului, tradiție pe care am dorit s-o păstrăm și s-o îmbinăm cu tehnologia modernă de ultimă generație și să lăsăm și noi ceva în urma noastră pentru cei care vor avea dorința de a duce mai departe ce am continuat și noi. În urmă cu ceva vreme, am început să producem pălinca, pălincă de înaltă calitate cu care să ne putem mândri oriunde în țară și în străinătate.
Găsind pasiunea în arta de a face un destilat, am căutat soluții pentru a ajunge la țelul dorit, de a face ceva mai special, ani la rând studiind fermentarea, destilarea, bineînțeles totul controlat cu strictețe.
Am făcut primii pași spre ceva mai bun, ceva cu care sa fim prezenți la competiții mari din Europa, dar nu ne-am mulțumit cu atât.
Studiind în continuare și învățând din greșelile făcute, astăzi, am ajuns la o singură concluzie: fără suflet și dăruință nimic nu este posibil, așa cum credem că fructul, în momentul procesării, ne dă sufletul, tot așa trebuie să continuăm cu această idee care sună așa ,,Sufletul Fructului, va fi, Fructul Sufletului’’.
Promoții de sărbători
Cu ocazia fiecărei sărbători, ne pregătim cu promoții uriașe!
Transport Gratuit
La orice comandă peste 200 lei, transportul este gratuit!
Fiabilitate Maximă
Livrare rapidă și sigură pentru clienții noștri!
Numerele Vorbesc
Dorințele clienților noștri definesc scopul muncii prestate.